De cate ori nu v-ati jucat „Tara, tara, vrem ostasi” in copilarie? Ecoxtrem va ofera o noua ocazie de a uita de cotidian si de a intra intr-un cadru informal, gustand totodata din farmecul vremurilor cu sotron, pionieri, Eugenia, “Flori, fete, filme sau baieti”.
Obiectivele principale sunt colaborarea si comunicarea constanta pentru a sustine performanta echipei intr-un cadru familiar si drag participantilor. Facand referire la elemente cunoscute tuturor, ne asiguram ca se creeaza un cadru propice de interactiune si identificare a unor elemente comune ale celor prezenti. In plus, tema activitatilor permite eliminarea barierelor de comunicare deoarece bucuria jocurilor copilariei este universala.
Impartiti in sub-grupe, acestia vor trece de-a lungul programului prin incercari inedite care le vor aduce aminte de jocurile si activitatile copilariei, le vor testa adaptabilitatea si ii vor energiza. Regulile jocului sunt aproape aceleasi, dar complexitatea este putin mai crescuta pentru a facilita indeplinirea obiectivelor de echipa.
La sfarsitul competitiei se va organiza o Festivitate de Premiere in care castigatorii pot primi cadouri speciale, iar o incununare potrivita a activitatii este o petrecere tematica „Amintiri din copilarie”.